Warp up cu proiecții de linii și puncte pe care le puteam face toți în Paint, chiar și după 6 beri. Brusc, ne-am pierdut ochii în complexități. Nu cred că cineva din sală avea ideea asupra a ceea ce avea să devină lucrarea, dezvăluită la final, cu un simplu zoom out. Aplauze, aplauze, guri căscate, aplauze, poze, aplauze…
plecat de acasă în papucii de casă – checked
făcut baie în mare cu telefonul în buzunar – checked
vomitat pe nas beck’s green lemon + fistic + iaurt cu vişine Zuzu (all at once)- checked
…she was two chairs in front of me. She was gorgeous for a few stations until she started tickling her nose. Damn, next.
Intru la Nic hotărât. Știu exact de ce am nevoie așa că mă opresc direct la raionul cu mâncăruri gâtite. În fața mea, un puști de cel mult 5 ani aștepta câteva sărmăluțe. O doamnă bine îmbrăcată îi întrerupsese cerșitul din fața magazinului pentru a-și face o pomană iar acum alcătuiau meniul. Mă uit la el atent, se uită la mine pe furiș. Brusc, își urcă ochișorii și mă întreabă serios:
“E goala…”
“Poftim?”
“Coșul tău…e gol. N-ai bani, așa-i?”
“Nu. 
“
Aşteptam un 300 astă seară, aproape de Mareşal Averescu. Lângă mine, un bătrânel prăfuit îşi târşea centenarul într-un baston. “Nu vă supăraţi, aici se pun filmuleţele?” Mă întorc de mă uit în spate şi dau de beculeţele unui casino.”Nu, aici se pun banii.” Am uitat să-i spun şi de riscuri însă nici nu m-aştept să-i servească cineva un formular de depozit acolo.
Diminutivul ăla mi-a luminat aproape toată seara.
O jumătate de oră mai târziu eram la coadă într-o farmacie. În faţa mea, o femeie plină de menopauză. În faţa noastră, un tătic grijuliu căuta un balsam pentru copilul lui de 2 ani, prezent şi el în mişcare, printre rafturi. Asistenta e amabilă şi le oferă alternative, copilul aleargă din raft în raft culegând cele mai colorate produse: “Tati, tati, uăm ata!”. Se agită, freamătă în el fericirea de a avea la dispoziţie rafturi întregi de produse pe care le poate atinge. Se întoarce ba la tati: “Uite, uite, ata e buna penu păl”, ba la asistentă: “Mami, mami, nu tiu te amon tă-mi iau entu păl. Uite, am inele ăta, mai ale putin îmi ade in gulă”. Asistenta râde. Tatăl îl avertizează: “Dacă te spun lu’ măta, ai dat de dracu!” Găsesc în cele din urmă balsamul şi se întorc la casă să-l achite. Între timp, până să iasă bonul de casă, copilul trece de spaţiul public, invadează depozitul cu medicamente, cere explicaţii, pune întrebări, îngână asistenta: “Ata ace ine a tomac, două inguite pe di”, răvăşeşte rafturi, se face stăpân pe o umbreluţă şi totuşi lasă în urmă numai zâmbete.
Am rămas pironit în buclele lui, în ochelarii de vedere cu ramă albastră, asortaţi cu tricoul, în sănătatea pe care o emana în jur chiar şi după ce ieşise din farmacie. La câteva secunde după eveniment, femeia din faţa mea se simte datoare să adauge cuvinte: “Daca aş avea un copil ca ăsta, l-aş ţine numai pe balcon”. Cu greu m-am abţinut, dar dacă aş avea o soacră ca ea, aş arunca-o numai de la balcon.
Azi, în stația de autobuz – una bucată babă dădea să coboare, a doua să urce. Undeva la mijloc, una din ele calcă pe fusta celeilalte. Oprită brusc din elanul coborârii, victima ripostează: “Vaco!”
I was not very steady on my legs today, I couldn’t find my brain neither – you were there and my heart was pumping blood solely into herself.
Vizavi de McDonald’s Cişmigiu e o clădire în renovare. Bătaia soarelui şi plasa verde de protecţie ascund în amiază siluetele muncitorilor şi schelele de inox. O droaie de autobuze pârţăie în jur, întrerupte sistematic doar de semafoare. Abia când se urnesc pietonii, răzbat uneori, dincolo de schele, frânturi din oda muncii: “Fănele, adu’ în pizda mătii găleata aia…”
Dotat cu dezinfectant de toaletă premium brand si cu săpun lichid No 1 (cel mai ieftin) de la Carrefour.
